Despre noi
Fiecare dintre noi are propriile poveşti şi amintiri despre cai, cu sentimente, dorinţe, spaime, forţă. Nu ne mai imaginăm caii necesari în lumea noastră, dar visăm la ei. Oamenii nu se pot despărţi de cai, aşa că le-am dat locurile pe care le merită, în sfârşit.
Caii sunt acum artişti în spectacole, împreună cu nişte oameni speciali. Sau sunt cei care ne învaţă să trăim în armonie cu propriile noastre emoţii şi cu natura. Sunt partenerii noştri în singurul sport de cuplu om-animal, echitaţia, care poate fi artă. Sunt în continuare subiectul multor opere de artă. Şi al viselor noastre, uneori.
Şi sunt mai aproape acum, în spectacolele BASME CU CAI şi la evenimentele cele mai memorabile.
BASME CU CAI a fost visul unui cascador român, Vali Vasilescu, cel mai tânăr din vechea gardă de cascadori din perioada în care în România se făceau filme puternice, ca cele ale lui Sergiu Nicolaescu. Primul său film a fost “Dacii“. Este primul român din “The Taurus World Stunt Academy“, organizaţia internaţională a cascadorilor şi primul care a primit Premiul pentru Cascadori al Uniunii Cineaştilor. A jucat în filme celebre, cu actori ca Orlando Bloom, Milla Jovovich şi laureatul cu Oscar Christoph Waltz sau în “Cold Mountain“, cu Nicole Kidman şi Jude Law sau în Cei trei muşchetari(2011), Ei ataca (2006), The seed of Chucky (2004) şi multe altele.
Vali este cel care scrie scenariul şi regizează spectacolele, în care îl puteţi şi vedea.
Caii au fost mereu marea lui pasiune, pe care a transformat-o în propriul său mod de viaţă. Lucrează cu cai andaluzi (Pura Raza Espanola, cai selecţionaţi în Spania timp de sute de ani pentru aspect, aluri şi capacitatea de învăţare şi execuţie).
Veţi vedea alături de Vali Vasilescu, în spectacole, oameni formaţi de el, dedicaţi artei ecvestre. Veţi vedea ce înseamnă dresaj ecvestru, turnir, voltijă, acrobaţii şi altele. Veţi descoperi o lume fascinantă, la care sigur v-aţi gândit de multe ori!
Veţi avea experienţe unice, cu cai, păsări de pradă şi lupi.
Deci, pe curând!